O nuntă ca pe vremuri, la Costiceni (august 1977)

O nuntă ca pe vremuri, la Costiceni. Nunul cel mare este poetul și savantul Ion Vatamanu, iar petrecerea are loc chiar în curtea gospodăriei sale, prilejuită de cununia săteanului Vasile Porfirovici Vatamanu (august 1977).


Muzicanții care au cântat la această nuntă: Visarion Arcan (acordeon), Victor D. Captari (saxofon), Vasile Arcan (acordeon), Serafim Arcan (tobă), Vasile Razloga din Stroiești (trompetă), Dimitrie Captari (trombon), Victor P. Carp din Vancicăuți (saxofon)

Un grup de elevi din Costiceni alături de profesorul Serghei F. Captari

Fotografia surprinde un grup de elevi din Costiceni, îmbrăcați atât în uniforme școlare, cât și în costume tradiționale, alături de profesorul Serghei F. Captari. Imaginea datează de la sfârșitul anilor '40 sau începutul anilor '50, reflectând perioada postbelică din satul Costiceni.



O serată școlară la Liceul din Costiceni (1975)

O serată școlară la Liceul din Costiceni (1975)


Ioan Chiriac la vioară (Vancicăuți, 1921)

Această fotografie, realizată în 1921, surprinde un moment de voie bună în care patru persoane ciocnesc un pahar de vin, în timp ce un al cincilea personaj, Ioan Chiriac (1893-1986), cântă la vioară.
Ultimul avea să devină, mai târziu, preotul bisericii din Vancicăuți

Un grup de bărbați din satul Dumeni (perioada sovietică, 1961)

Un grup de bărbați din satul Dumeni/Costiceni (perioada sovietică, 1961). De la stânga la dreapta: Visarion Vacaraș, Dimitrie Groza, Isevea Lupoi, Victor Pascari, Călin Bidașcu, Nicolae Caba, Ionaș Cuciuc. Rândul de jos: Vasile Vasilos și Grigore Cușnir.

Serafim Calancea și Nicu Dogolici din Pol-Vancicăuți

Serafim Calancea (al lui Gavriil) și Nicu Dogolici (al lui Vladimir).
Satul Pol-Vancicăuți/Costiceni (perioada sovietică)

Doi tineri într-o livadă

Fotografia îi prezintă pe Ecaterina (numele de familie neidentificat), o învățătoare din Cerlena, și Victor Bețiu, localnic din Vancicăuți. Cei doi sunt așezați într-un cadru exterior, probabil într-o livadă. Ecaterina poartă o rochie cu model floral și zâmbește discret, în timp ce Victor, îmbrăcat elegant, are o expresie serioasă.



Procesiune funerară la Costiceni (mijlocul anilor '60)

Procesiune funerară la Costiceni (mijlocul anilor '60) 


În curtea gospodăriei lui Nicolae Baban din Dumeni/Costiceni (1956)

În curtea gospodăriei lui Nicolae Baban al lui Gheorghe și Domnicăi a lui Ionică (născută Nicorici) din Dumeni/Costiceni. Gospodarii sunt în calitate de nuni (aproximativ 1956)

Toadere al lui Ionică Captari în armata română


Fotografia arată un grup de șapte soldați români din perioada interbelică. Persoana din stânga (care stă pe scaun) este Toadere al lui Ionică Captari, locuitor al satului Costiceni.

Artiștii amatori din Costiceni, pe platoul televiziunii cernăuțene (25 noiembrie 1969)

Orchestra de muzică populară „Izvoraș” și Grupul vocal „Fetele din Costiceni”, pe platoul televiziunii cernăuțene (25 noiembrie 1969)

Artiștii amatori au fost însoțiți de Alexei Toderica al lui Gherasim, președintele gospodăriei agricole colective din Costiceni (bărbatul din partea dreaptă alături de grupul vocal).

În prim plan: Iulia Captari-Bidașcu

Ansamblul vocal „Fetele din Costiceni” de la stânga la drapta: Nina Lupoi-Chiriac, Iulia Captari-Bidașcu, Olga Cocostârc, Valentina Colac, Victoria Vatamanu, Zinaida Gortopan-Coșcodan, Maria Govornean-Captari, Ana Stanciu-Dogolici, Ludmila Bilic-Stanciu.

Familia Banari din Costiceni (sfârșitul anilor '30)

Familia Banari din Costiceni (sfârșitul anilor '30).
În imagine apar: Roman Banari, capul familiei, soția sa Vera, copilul mai mic Vladimir (sus), care a murit la vârsta de 9 ani și copilul mai mare Vasile (jos), care a devenit ulterior președintele colhozului din satul Văncicauți.
Fotografie oferită de Alexandru Banari.

Sfințirea Troiței din Pol-Vancicăuți/Costiceni (începutul anilor 90)

Imediat după căderea comunismului, la Costiceni începe procesul de renaștere a vieții spirituale. Prin contribuția și eforturile enoriașilor, îndrumați de preotul Dumitru Mândrescu, în localitate au fost ridicate două troițe noi, una la Pol-Vancicăuți și cealaltă la Dumeni. 

La Pol-Vancicăuți, ceremonia de sfințire a fost oficiată de preotul paroh și părintele Alexei Arseni din Tărăsăuți, cu participarea credincioșilor din comunitate. De la acest eveniment s-au păstrat două fotografii. A fost o zi de mare sărbătoare pentru întregul sat. 
De remarcat că în anii '60, la ordinul conducerii raionale de atunci, toate troițele din Costiceni aflate la marginea drumului au fost înlăturate în mod ostentativ și duse la periferia cimitirului. Ele erau considerate de autorități drept „focare” sau „instrumente de rezistență religioasă în fața regimului sovietic”. 

Sursa: Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Costiceni. 140 de ani de istorie (1879-2019) - Sergiu Barbuța. - Drobeta-Turnu Severin, 2019

Refugiați din Vancicăuți la Drobeta Turnu-Severin, 1944

Fotografia surprinde două persoane, probabil o mamă și fiica sa, refugiate din Vancicăuți în România. Pe verso, scrisul indică faptul că persoanele din fotografie se numesc Ana și Silivica și că imaginea a fost realizată la Drobeta Turnu-Severin pe 22 noiembrie 1944.
Mulți basarabeni și bucovineni au fost nevoiți să se refugieze în România din cauza invaziei sovietice, căutând siguranță. Această fotografie documentează o frântură din acea perioadă dramatică, în care familii întregi și-au lăsat în urmă părinții, rudele și gospodăriile, pornind pe un drum nesigur, dar plin de speranță.


Localnici din Costiceni, perioada sovietică

Satul Costiceni, perioada sovietică. De la dreapta la stânga: Roman Banari, Fevronia Rotari, Vasile Hurduialov (bărbatul în palton - a murit la vârsta de 39 de ani în Balatina, R. Moldova) Femeia în etate este Vera Banari. Ceilalți nu au fost identificați.

Elevii Școlii din Dranița/Șendreni (anii 70)

Elevii Școlii din Dranița/Șendreni alături de dirigintă Didina M. Melenti (anii 70)

Cadrele medicale de la Spitalul din Costiceni (anii 30)

Cadrele medicale de la Spitalul din Costiceni (anii 30). Femeia din centru este Elizaveta Policiuc, numită de săteni „Cucoana moașă”. Sursa: Muzeul satului Costiceni.

Elevii din Dranița/Șendreni, alături de profesorul Deomid I. Savca (februarie 1969)

Elevii clasei a 5-a "B" de la Școala medie din Dranița/Șendreni, alături de profesorul Deomid I. Savca (februarie 1969).

La cules de căpșuni în livada gospodărie agricole colective din Costiceni (1973)

La cules de căpșuni în livada gospodărie agricole colective din Costiceni (1973). Aceste fotografii surprind momente din timpul culesului de căpșuni, o activitate specifică verilor în livada colhozului din localitate. Brigadierul livezii, Serafim Cocostârc, era cel care organiza echipele și veghea ca munca să fie făcută bine și la timp. Pentru mulți, zilele de cules însemnau muncă grea sub soare, dar și momente de socializare și de legătură cu pământul care oferea roadele lui. Căruțele încărcate erau mărturie a efortului colectiv al sătenilor.






Serafim Cocostârc

Victoria Rotari și Valentina Vasilos-Captari. Costiceni, 1985

Victoria Rotari (poștăriță) și Valentina Vasilos-Captari (lucrător la casa de economii). Costiceni, 1985

Elevi de la școala primară din Pol-Vancicăuți, anii 50

Elevi de la școala primară din Pol-Vancicăuți, anii 50

Toadere Popovici din Bălcăuți în armata țaristă

Fotografia arată doi soldați în uniforme militare țariste, cu săbii și pălării cu ecuson. Bărbatul din dreapta este Toadere Popovici din Bălcăuți. Stilul și decorul sugerează o fotografie de studio realizată la începutul secolului XX.

Doi copii așezați pe o bancă, îmbrăcați elegant (Costiceni, anii 30)

Fotografia surprinde doi copii așezați pe o bancă, îmbrăcați elegant (Costiceni, anii 30). Fetița poartă un paltonaș, iar băiatul un costum cu pantaloni scurți. Între ei stă un cățel. Imaginea are un fundal simplu și prezintă semne de uzură, fiind o amintire prețioasă din copilăria de altădată.

Un grup de muzicanți din satele Balcăuți, Stălinești, Mămaliga și Forosna (anii 70)

Această fotografie surprinde un grup de muzicanți din satele Balcăuți, Stălinești, Mămaliga și Forosna (anii '70). Fiecare dintre bărbați ține în mâini un instrument muzical, ilustrând diversitatea unei fanfare tradiționale.


O familie de țărani din Costiceni (perioada interbelică)

O familie de țărani din Costiceni (perioada interbelică).
În foto: Mihailaș Pascari cu soția sa Liuba și Xenia a lui Ion Pascari (în negru).
Pe scaun: Xenia Ștefanache - una din ultimele purtătoare ale costumului popular din sat.
Lângă bătrână: Alexandra (sora lui Mihailaș) și Porfira (soția lui Teodor Pascari, fratele lui Mihailaș).

Pe o uliță din satul Costiceni (perioada sovietică)

Fotografia prezintă o uliță din satul Costiceni (perioada sovietică). Casele tradiționale cu acoperișuri de stuf și gardurile din lemn conturează un peisaj rural autentic. Pe drum, câțiva săteni stau de vorbă, iar gâștele completează atmosfera liniștită a vieții de la țară.

Copii de la grădinița „Steluța” din Costiceni (mijlocul anilor '70)

Copii de la grădinița „Steluța” din satul Costiceni (mijlocul anilor '70).



O petrecere în armată, surprinsă în localitatea Tărăsăuți (anii '50)

Această fotografie reprezintă o petrecere în armată, surprinsă în localitatea Tărăsăuți (anii '50).
În imagine, un grup numeros de tineri, atât bărbați, cât și femei, se află în fața unei case tradiționale acoperite cu stuf. Printre participanți, se distinge și o fanfară.
Atmosfera sugerează o reuniune în care comunitatea se adună pentru a-și lua rămas bun de la cei care pleacă în armată.

Grup de localnici din Vancicăuți, adunați în aer liber (1950)

Fotografie realizată pe 3 mai 1950 în satul Vancicăuți. Grup de localnici adunați în aer liber, alături de preotul Ioan Chiriac. Se remarcă prezența unor bărbați în uniforme militare și a unui gramofon portabil, sugerând un moment de socializare și divertisment.

O cumătrie că pe vremuri la Costiceni (perioada sovietică)

O cumătrie din perioada sovietică la Costiceni

Printre oaspeți se numără renumitul instrumentist și meșter popular Toadere Captari (1923-1995)

Gavriil Borșevici din Dinăuți, alături de camarazi (anul 1921)

Un grup de tineri în armata română (anul 1921). În partea de jos a fotografiei îl regăsim pe Gavriil Borșevici (n.1899-d.1945) din comuna Dinăuți, județul Hotin.
Gavriil Borșevici a fost tatăl diplomatului și academicianului Ion Borșevici (n.1929-d.2011) - unul dintre liderii mișcării de renaștere națională din Moldova Orientală, care a pledat pentru limba română și revenirea la alfabetul latin.

Postări populare