Fotografia îl prezintă pe Grigore Roman, un locuitor din Vancicăuți, alături de camarazii săi marinari din „Divizia de Dunăre” (anii '30). Grupul de militari poartă uniforme specifice marinei române interbelice, reflectând disciplina și camaraderia din cadrul unității cu sediul la Galați.
Fotografia înfățișează un grup de locuitori din Vancicăuți, într-o căruță trasă de cai (8 august 1938) În centrul căruței, pe scaun, îi putem observa pe Ionică și Fevronia Molența, împreună cu alți membri ai comunității, posibil prieteni sau rude. Grupul pare pregătit pentru o călătorie festivă, fie la hram, fie la o nuntă, așa cum era tradiția în acea perioadă. Fotografie oferită de Arcadie Saca
Fotografie de grup realizată în anul 1955 la Școala din Vancicăuți. În imagine apar elevii clasei a X-a, alături de profesorii lor. O parte dintre cadrele didactice provin din Cernăuți, fiind etnici evrei și cunoscători ai limbii române.
Un grup de profesori de la școala din Vancicăuți (anii 60, perioada sovietică). Persoanele din stânga și dreapta sunt Ana F. Pascari (Savca) și Victoria G. Botezat, ambele din satul Costiceni. Oameni simpli și dedicați profesiei.
Înmormântare în satul Vancicăuți (anii ’60?). În imagine se poate vedea preotul Ioan Chiriac, slujind la căpătâiul celui răposat, înconjurat de familie, vecini și consăteni.
Teodora și Teodor Cucu din localitatea Vancicăuți (anii ’20). În perioada interbelică, Teodor lucra ca muncitor feroviar, iar Teodora se ocupa de gospodărie. Împreună au crescut și educat 11 copii. Din păcate, în anul 1932, Teodora s-a stins din viață. Ulterior, Teodor s-a recăsătorit cu Dominica Doholici, o văduvă din Costiceni – după cum ne-a relatat doamna Elena Pistrui Maximean din București, nepoata lui Teodor Cucu, a cărei mamă, Alexandra Cucu, s-a refugiat în România în anul 1944. Această fotografie nu doar că le surprinde chipurile, ci și păstrează o frântură din istoria comunității noastre, fiind o mărturie a vieții și a vremurilor de atunci.
Fotografia surprinde reîntâlnirea unei familii despărțite de sârma ghimpată (anii ’60). Ion Surugiu, țăran din Vancicăuți, îl primește în vizită pe fiul său, Vladimir, refugiat în România după evenimentele din anii ’40. Imaginea exprimă bucuria revederii și subliniază rezistența legăturilor familiale în fața contextului istoric și politic.
Această fotografie realizată în anii '50 în satul Vancicăuți, surprinde un moment memorabil din viața a două familii înrudite: familia Cioban și familia Mânzat. Adunați în fața unei case tradiționale, adulți și copii stau strânși unii lângă alții, imortalizând o clipă de comuniune familială, probabil cu ocazia unei sărbători, vizite sau eveniment important.
În această fotografie apar șapte bărbați care pozează lângă Casa de cultură din satul Vancicăuți. Fiecare este îmbrăcat în haine groase, specifice anotimpului rece. Bărbații sunt aranjați într-un rând, având bicicleta alături, și par să pozeze în mod serios pentru cameră. Nicu Dogolici din Pol-Vancicăuți este primul din dreapta.
Români în Siberia... Atanasie și Elena Boincean au fost smulși din satul lor natal, Vancicăuți, pe 10 iunie 1941, și deportați în Siberia, unde au fost nevoiți să facă față unei vieți pline de greutăți. În ciuda foametei și lipsurilor, au rămas gospodari buni, străduindu-se să-și păstreze demnitatea de om. Anii petrecuți în exil au fost și mai grei din cauza batjocurilor constante venite din partea rușilor, care îi priveau cu suspiciune și ostilitate. După moartea călăului Stalin, li s-a permis în sfârșit să se întoarcă acasă. Revenirea a fost o alinare pentru sufletele lor greu încercate, dar rănile suferinței au rămas vii.
Abia pe 17 aprilie 1991, au fost oficial reabilitați, fiind recunoscuți drept victime ale represiunilor comuniste.
Fotografie din perioada sovietică, surprinzând prăvălia satului Vancicăuți, un important punct de întâlnire pentru localnici. În imagine, un grup de bărbați – săteni și lucrători ai magazinului – stau așezați în fața clădirii, alături de un butoi de lemn. Deasupra lor se vede o tăblița în limba ucraineană, ceea ce indică destinația clădirii. Localul găzduiește astăzi restaurantul „Bukovinka”, păstrând astfel o parte din istoria locului vie în memoria comunității.