Se afișează postările cu eticheta Perioada Sovietică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Perioada Sovietică. Afișați toate postările

Tineri din Costiceni (anii '50-'60)

O fotografie care ne poartă înapoi în timp, undeva în anii '50-'60, când viața curgea mai liniștit, iar oamenii se adunau la umbra copacilor pentru momente de bucurie simplă (satul Costiceni, regiunea Cernăuți)

Un grup de lucrători ai spitalului din Costiceni (1967)

 

Fotografia este realizată în 1967 și prezintă un grup de lucrători ai spitalului din Costiceni. Imaginea surprinde o echipă numeroasă, îmbrăcată în uniforme medicale albe - medici, asistente și personal auxiliar.

Zâmbete zglobii de copii, pe o uliță din Costiceni (1968)

Fotografia, realizată în 1968, arată un grup de copii zâmbitori din satul Costiceni, regiunea Cernăuți, alături de o femeie. În fundal se văd case tradiționale cu acoperișuri din stuf și câțiva locuitori. Imaginea reflectă viața simplă și atmosfera plină de căldură dintr-o comunitate rurală a perioadei sovietice.



Un grup de copii din Vancicăuți însoțiți de câțiva adulți

Moment din viața satului Vancicăuți. Un grup de copii însoțiți de câțiva adulți (perioada sovietică).

 

Muncitori din Costiceni în timpul întreținerii căii ferate din localitate

Această fotografie, realizată pe 26 decembrie 1959, îi prezintă pe câțiva muncitori din #Costiceni, în timp ce lucrează la întreținerea căii ferate din localitate. Muncitorii sunt îmbrăcați în haine pentru sezonul rece, având în mâini târnăcoape și alte unelte de lucru.


Familie din Costiceni (anii 50)

În fotografie apar Lisandra, Agafia, Nicu și Chița Rotari, împreună cu copilul Valunea. Imaginea a fost realizată în satul Costiceni, surprinzând o clipă de familie din vremurile de odinioară.

 

Elevii clasei a X-a de la Școala din Vancicăuți, alături de profesorii lor (1955)

 

Fotografie de grup realizată în anul 1955 la Școala din Vancicăuți. În imagine apar elevii clasei a X-a, alături de profesorii lor. O parte dintre cadrele didactice provin din Cernăuți, fiind etnici evrei și cunoscători ai limbii române.

O adunare festivă socialistă la Costiceni (anii 80)

Fotografia surprinde o adunare festivă la Casa de Cultură din Costiceni, dedicată împlinirii celor 80 de ani de la fondarea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1903–1983). Ieri satele noastre erau scăldate în roșul aprins al steagurilor și în privirea solemnă a lui Lenin, care veghea din fiecare perete. Astăzi, avem alte culori, alte cântece — prin școli și primării flutură alte semne, se rostesc alte cuvinte sfinte: „mova”, „vîșîvanka”, „slava...”.




Profesori de la școala din Vancicăuți (perioada sovietică)

 

Un grup de profesori de la școala din Vancicăuți (anii 60, perioada sovietică). Persoanele din stânga și dreapta sunt Ana F. Pascari (Savca) și Victoria G. Botezat, ambele din satul Costiceni.
Oameni simpli și dedicați profesiei.

Înmormântare în satul Vancicăuți (anii ’60)

Înmormântare în satul Vancicăuți (anii ’60?). În imagine se poate vedea preotul Ioan Chiriac, slujind la căpătâiul celui răposat, înconjurat de familie, vecini și consăteni.





Nicolae Rotari primind rudele din Mărcăuți (Costiceni, anii '50)

 

Fotografie de familie (Costiceni, anii '50). Nicolae Rotari primind rudele din Mărcăuți. Zece persoane - adulți și copii - fotografiați în curtea casei. Fetița din prim-plan este Lida Rotari.
În perioada interbelică, mulți locuitori din Costiceni, în special din Pol-Vancicăuți, s-au confruntat cu lipsa acută de pământ. Aceștia au emigrat în căutarea unui trai mai bun, stabilindu-se în alte localități basarabene precum Răuțel, Balatina, Chișchăreni și Mărcăuți. Acolo, costicenenii au fost împroprietăriți, primind terenuri agricole.

Un grup de muzicanți (Costiceni, 1977)

Fotografia a fost realizată la nunta lui Valentin Târșu (1977, satul Costiceni) și îi surprinde pe muzicanții Victor D. Captari (saxofon), Victor Captari (acordeon), Ion Betean din Boian (acordeon), o persoană neidentificată și Vasîli Kozak (trompetă).
De remarcat că Vasîli Kozak a fost trompetistul care, începând din anul 2004, a cântat zilnic, timp de aproape paisprezece ani, de pe turnul Primăriei din Cernăuți, renumitul cântec „Maricika”. El s-a stins din viață în anul 2018, la vârsta de 75 de ani.

Postări populare