Moșteniri vizuale de pe Valea Prutului

O după-amiază de duminică la Costiceni, regiunea Cernăuți (1965)

O după-amiază de duminică la Costiceni, regiunea Cernăuți (1965). Bărbații s-au adunat pe iarbă, la marginea drumului, cu cărțile de joc în mână. O bicicletă rezemată de gard, vara în toi – o imagine ce păstrează vie tradiția duminicilor în sat, când oamenii încă se mai adunau ca să schimbe o vorbă.

Natalia Lozneanu și Nicolae Pascariuc (comuna Mămăliga, 16 august 1934)

Natalia Lozneanu și Nicolae Pascariuc (16 august 1934)

Elevii școlii din Costiceni, alături de diriginta Maria A. Rața (1984)

Anul 1984. Elevii școlii din Costiceni, regiunea Cernăuți, alături de diriginta Maria A. Rața

Maria Rața cu feciorașul Andrei. Costiceni, regiunea Cernăuți, anul 1944

Vladimir Vataman cu verișoara sa Uliana (Costiceni, anii 30)

Costiceni, județul Hotin, anii '30. Înainte de „eliberarea” sovietică de sub „jugul” românesc.

În fotografie: Vladimir Vatamanu cu verișoara sa Uliana — o fotografie făcută înainte ca lumea lor să se sfărâme.

În anii foametei din 1946-1947, în încercarea disperată de a găsi hrană pentru familia sa, Vladimir Vataman a plecat în Galiția.

Destinul i-a fost nemilos. Vladimir și-a găsit sfârșitul departe de casa părintească. Cel mai probabil a murit de foame, slăbit și epuizat, sau poate a fost omorât de tâlharii care bântuiau ținutul în acea perioadă. Nu se știe nimic de el până în ziua de azi.

Acasă, foametea organizată de sovietici nu a iertat pe nimeni. Vladimir era căsătorit cu Mărioara Baban și avea o fetiță. Micuța a murit de foamete. Tot de foamete au murit părinții lui - tatăl Alexei, mama Irina și fratele Gheorghe.

Aceste mărturii trebuie spuse și amintite, pentru ca suferința acelor timpuri să nu fie niciodată uitată.

Școala medie din Costiceni, regiunea Cernăuți, în perioada sovietică. În fotografie apar învățătoarea Eugenia Vladimirovna (?) și profesoara Valentina V. Colac, alături de elevii lor

Nunta Elisabetei și a lui Remus Tanas din Coșuleni, comuna Mămăliga (1960)

Coșuleni, comuna Mămăliga, anul 1960. Nunta Elisabetei și a lui Remus Tanas - mireasa în voal alb, mirele alături, familia strânsă în jur.

Trei fotografii din arhiva familiei Leancă din satul Dranița/Șendreni

1954 — Serafim și Ana Leancă, în fața unui edificiu, iarna

1946 — Serafim Leancă la armată, în uniformă sovietică, alături de un camarad cu balalaică

1958 — Serafim cu fiul său Boris în curte, de Paști

O întâlnire între rude și prieteni la Negrinți. Familiile Melinte, Maneață și Zmuncilă, anii '60

Familia Codița din comuna Mămăliga, regiunea Cernăuți (1951)

Fotografia înfățișează familia Codița din comuna Mămăliga, regiunea Cernăuți (1951). În centru o regăsim pe Paulina Codița, alături de pruncul Valeriu. În dreapta ei se află soțul Leonid Codița, iar lângă el, fiul lor mai mare, Mircea. În stânga, este o fată care era dădaca copiilor. Leonid Codița era croitor de meserie, iar Paulina provenea din familia Țâmpău din Stupca, județul Suceava.

Școala medie din Dranița/Șendreni, anul 1966. Clasa a 4-a alături de învățătorul lor

Școala medie din Dranița/Șendreni, anul 1966. Clasa a 4-a alături de învățătorul lor.

Țărani români din satul Mălinești, fotografiați de profesorul și etnologul Romulus Vuia

Țărani români din satul Mălinești (regiunea Cernăuți), fotografiați de profesorul și etnologul Romulus Vuia.

Bărbații sunt îmbrăcați cu căciulă, cămașă lungă, curea, cojoc, pantaloni albi, cizme și bocanci. Femeia poartă broboadă albă, cămașă, cojoc, fotă, traistă.

În plan secund se disting alte grupuri de oameni: bărbați, copii și un militar, îmbrăcați în haine de influență urbană. Un băiat are în mână ziare pentru vânzare. În plan îndepărtat se disting atelaje din lemn cu tracțiune animală, pe străzile orașului (probabil Noua Suliței), precum și case cu acoperișuri de țiglă.

Conform recensământului din 2001, majoritatea populației din Mălinești era vorbitoare de română (94,96%)

Școala medie din Mămăliga, regiunea Cernăuți. Învățătoarea Serafima S. Matvievici alături de elevii săi.

Școala medie din Mămăliga, regiunea Cernăuți

Învățătoarea Serafima S. Matvievici alături de elevii săi

Familiile Bucevschi și Gherdic din Negrinți (anii 60)

O fotografie din Negrinți, regiunea Cernăuți.
Familiile Bucevschi și Gherdic - două cupluri tinere lângă un copac și o casă bătrânească.

Învățătoarea Sima I. Rusnac și elevii ei (Șendreni, 1964)

Școala din Dranița/Șendreni, clasa 1A, anul de învățământ 1964-1965. Doamna învățătoare Sima I. Rusnac și elevii ei - o generație întreagă într-o singură fotografie.

Cenaclul de poezie de pe lângă redacția ziarului raional din Noua Suliță, anul 1963

Cenaclul de poezie de pe lângă redacția ziarului raional din Noua Suliță, anul 1963. În fruntea grupului — profesorul Ion Bejenaru din Dinăuți, președintele cenaclului. Primul din dreapta: tânărul Tudor Colac, originar din Costiceni — cel care va deveni doctor în filologie și etnologie, om de cultură și știință.

Satul Costiceni, regiunea Cernăuți, prima zi de școală - anii '80

Copiii grădiniței din Mămăliga, 1969-1970, fotografiați lângă bradul de Anul Nou.

Calinciuc Vasile și Vadavoi Serafima în ziua nunții lor, înconjurați de familie și prieteni (Mămăliga, anii '60)

Calinciuc Vasile (originar din Coritna) și Vadavoi Serafima (originară din Mămăliga) în ziua nunții lor, înconjurați de familie și prieteni (anii '60).

Localnici din Mălinești, Berestea, Șerbinți și Doljoc, participând la un seminar agricol

Un grup de localnici din satele Mălinești, Berestea, Șerbinți și Doljoc, participând la un seminar agricol (perioada sovietică).

Un grup de studente și profesorii lor (Cernăuți, perioada românească)

Orașul Cernăuți (perioada românească). Un grup de studente și profesorii lor, fotografiați la atelierul lui Iacob Brüll de pe Strada Regele Ferdinand. S-au îmbrăcat cu grijă, s-au aranjat în rânduri, au stat nemișcați câteva secunde. O amintire de grup - sfârșitul unui an școlar, o promoție, un moment care merita păstrat. În iunie 1940, tancurile sovietice au intrat în Cernăuți. Pentru cei din fotografie a început o cu totul altă viață.

O familie din Bucovina pozând în fața unei case cu acoperiș de stuf (anii '20–'30)

O familie din Bucovina pozând în fața unei case cu acoperiș de stuf (anii '20–'30). Imaginea reunește trei generații - bunicii, copiii și nepoții - surprinși într-un moment de sărbătoare.

Teodor Pascari alături de familie și rude (1948)

23 mai 1948. Fotografia îl prezintă pe Teodor Pascari din Costiceni (primul bărbat din dreapta), alături de membrii familiei și rudele sale apropiate. Imaginea surprinde un moment de familie din viața comunității rurale bucovinene de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cuplu din Cernăuți (perioada interbelică)

Un cuplu din Bucovina interbelică, fotografiat într-un atelier din Cernăuți. Ea poartă cu mândrie costumul popular, iar el costumul elegant al vremii. O imagine care păstrează peste decenii frumusețea, demnitatea și identitatea unei generații.

Habulea Anastasia și Orașanu Gheorghe, locuitori din Colincăuți

Habulea Anastasia și Orașanu Gheorghe, locuitori din Colincăuți, ținutul Hotin - fotografiați în perioada 1900–1905, cu ocazia nunții. Împreună au întemeiat o familie și au dat viață la șapte copii - o mărturie vie a rădăcinilor adânci ale acestui neam.

Țărani așezați pe trotuar, în centrul orașului Cernăuți (24 iulie 1941)

Țărani așezați pe trotuar, în centrul orașului Cernăuți (24 iulie 1941). Un grup de oameni simpli, unii desculți, surprinși într-un moment de așteptare. Fotografia a fost realizată de reporter-fotograf german Willy Pragher la mai bine după o lună de la reintrarea trupelor române în nordul Bucovinei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Fotografie de familie. Toporăuți (circa 1930–1934)

Fotografie de familie. Toporăuți (circa 1930–1934)
De la stânga la dreapta: Ivan Macarenco (capul familie) cu soția Maria și fiica Fruzina (n.18 iulie 1915).
Fotografia aparține familiei Maxim Golban (nepotul Fruzinei) din satul Petrunea, raionul Glodeni, ai cărui strămoși fac parte din cele 60 de familii fondatoare ale satului, venite din Colincăuți, județul Hotin, în urma reformei agrare din 1918.

Militari ai Armatei Roșii odihnindu-se lângă Turnului lui Bismarck (1945)

Militari ai Armatei Roșii odihnindu-se lângă Turnului lui Bismarck. Printre ei se regăsesc localnici din Costiceni (1945)

Preotul Aurel Pițul, împreună cu enoriașii bisericii din Costiceni, regiunea Cernăuți (anii ’90)

Doi băieți din satul Costiceni, regiunea Cernăuți

Doi băieți din satul Costiceni, regiunea Cernăuți. Serghei și Andrei Pascari

Patru bărbați din Costiceni în Armata Română (1944)

Focșani, 18 aprilie 1944. Patru bărbați din Costiceni, județul Hotin, în uniformă românească. O fotografie de război. Patru tineri din același sat, fotografiați împreună departe de casă — Bilic Ion, Zamfira Vladimir(?), Rață Andrei și Baban Vladimir.

Maria Vatamanu din Costiceni, surprinsă în gospodăria sa, alături de un miel

Maria Vatamanu, mama poetului, cercetătorului și omului de stat Ion Vatamanu - surprinsă în gospodăria sa, alături de un miel. O femeie simplă care a dat lumii un fiu ce a intrat în istoria culturii românești din Basarabia

Elevii Școlii de Muzică din Costiceni, în timpul unor evenimente festive (anii 80)

Când muzica răsuna prin tot satul…
Costiceni, regiunea Cernăuți, anii ’80.

Fotografiile acestea păstrează o parte frumoasă din viața satului de altădată. Tinerii de la Școala de Muzică din Costiceni, cu instrumentele în mâini și îmbrăcați în uniforme, erau nelipsiți de la sărbători, parade și evenimentele importante din comunitate.

Pe atunci, muzica aduna lumea împreună. Când apărea fanfara sau orchestra de copii, satul parcă prindea altă viață. Pentru mulți, acești copii erau mândria localității.

Astăzi, imaginile au rămas ca o amintire despre anii tinereții, despre dragostea pentru muzică și despre vremurile când oamenii știau să se bucure împreună de lucrurile simple.

Localnici din Vancicăuți, în fața prăvăliei din localitate (anii 60)

Fotografie din perioada sovietică, surprinzând prăvălia satului Vancicăuți, regiunea Cernăuți, un important punct de întâlnire pentru localnici. În imagine, un grup de bărbați – săteni și lucrători ai magazinului – stau așezați în fața clădirii, alături de un butoi de lemn.
Deasupra lor se vede o tăblița în limba ucraineană - "Kramnîția", ceea ce indică destinația clădirii.

Orchestra „Izvoraș” din Costiceni, la centrala nucleară de la Cernobîl (1988)

Când folclorul românesc a răsunat în zona morții: Orchestra de muzică populară „Izvoraș” din Costiceni, regiunea Cernăuți, la centrala nucleară de la Cernobîl

(Fotografii realizate în perioada 8–11 ianuarie 1988)

Astăzi, 26 aprilie 2026, se împlinesc 40 de ani de la una dintre cele mai mari catastrofe nucleare din istoria omenirii. În noaptea de 26 aprilie 1986, reactorul nr. 4 al centralei nucleare de la Cernobîl exploda, aruncând în aer o cantitate uriașă de material radioactiv și schimbând pentru totdeauna soarta a mii de oameni și a unor întregi generații. Lumea a privit înspăimântată. Dar unii au ales să meargă mai aproape - nu cu utilaje, nu cu dozimetre, ci cu viori, acordeoane și cântece.

Puțini știu că, la mai puțin de doi ani de la tragedie, un grup de artiști din satul Costiceni, regiunea Cernăuți, a pornit spre zona de excludere cu un scop aparte: să aducă muzică acolo unde domnea tăcerea și frica.

În perioada 8–11 ianuarie 1988, colectivul Orchestrei de muzică populară „Izvoraș” din Costiceni, sub îndrumarea neobositului maestru Vladimir Șeremet, a susținut peste 10 spectacole de folclor românesc pentru lichidatorii consecințelor accidentului nuclear de la Cernobîl.

„Izvoraș” nu era un ansamblu oarecare. Născut în perioada interbelică din dragostea față de tradiție și față de pământul strămoșesc, colectivul purta în repertoriul său melodiile și cântecele populare care au trecut din generație în generație pe Valea Prutului. Tocmai această muzică - vie, caldă, omenească - a răsunat în căminele lichidatorilor care luptau, zi de zi, cu un dușman nevăzut.

Artiștii din Costiceni au concertat în mod special pentru militarii din districtele Kiev, Moscova, Subcarpatia și Odesa. Nu întâmplător - în ultimele două districte serveau numeroși etnici români, departe de casă, departe de familiile lor, dar nu departe de dorul după cântecul din sat. Pentru ei, melodiile aduse de „Izvoraș” au fost mai mult decât divertisment: au fost o îmbrățișare din partea locurilor natale.

Impactul gestului a fost profund. Muzica populară românească, interpretată cu suflet și pricepere, a readus o rază de lumină în inimile oamenilor copleșiți de epuizare, frică și incertitudine. Într-o zonă a tăcerii radioactive, cântecul a răsunat ca o mărturie a vieții.

Ceea ce face această poveste cu adevărat remarcabilă nu este doar frumusețea gestului, ci și curajul extraordinar pe care l-au dovedit membrii orchestrei. Zona de excludere de la Cernobîl nu era un loc sigur în 1988 — radiațiile nu dispăruseră, pericolul era real și prezent. Cu toate acestea, Vladimir Șeremet și colegii săi și-au pus sănătatea în pericol pentru a duce o rază de bucurie acolo unde era cea mai mare nevoie de ea.

Iată numele celor care au alcătuit această delegație:

- Vladimir Șeremet — conducătorul Orchestrei „Izvoraș" (vioară)

- Victor D. Captari — clarinet

- Victor Rotari — acordeon

- Ion M. Dogolici — contrabas

- Valeriu I. Cuciuc — țambal

- Ludmila G. Arcan — vioară

- Alexandra D. Panciu din Vancicăuți — vioară

- Mihai V. Captari — trompetă

- Dumitru V. Captari — contrabas

- Ghenadie V. Caba — clarinet

- Iurie S. Cioban din Șendreni — acordeon

- Vladimir I. Panciu din Vancicăuți — acordeon

- Andrei Colac — șeful Casei de Cultură din Costiceni

- Soliștii Valentina Colac, Iulia și Călin Bidașcu

- Moderatori: Iurie V. Vataman și Vadim V. Captari

Această pagină de istorie culturală și umană este relatată în cartea: „Toadere Captari: un veritabil rapsod de pe Valea Prutului (100 de ani de la naștere) - fenomenul muzical-artistic din Costiceni”, semnată de jurnalistul Sergiu Barbuța și publicată la Dorohoi, în 2023.

La 40 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, comemorăm nu doar o tragedie, ci și oamenii care au ales să răspundă cu umanitate. Lichidatorii care și-au riscat viața sunt eroi. Dar și artiștii au fost, în felul lor, eroi. Au înțeles că sufletul are nevoie de hrană chiar și în mijlocul catastrofei.

Astăzi, când Cernobîlul rămâne o rană vie în memoria colectivă, povestea orchestrei „Izvoraș” ne amintește că muzica populară românească a fost și va fi mereu mai mult decât un simplu spectacol - ea este identitate, reziliență și dragoste de oameni.

Valea Prutului

Postări populare