Moșteniri vizuale de pe Valea Prutului

Orchestra „Izvoraș” din Costiceni, la centrala nucleară de la Cernobîl (1988)

Când folclorul românesc a răsunat în zona morții: Orchestra de muzică populară „Izvoraș” din Costiceni, regiunea Cernăuți, la centrala nucleară de la Cernobîl

(Fotografii realizate în perioada 8–11 ianuarie 1988)

Astăzi, 26 aprilie 2026, se împlinesc 40 de ani de la una dintre cele mai mari catastrofe nucleare din istoria omenirii. În noaptea de 26 aprilie 1986, reactorul nr. 4 al centralei nucleare de la Cernobîl exploda, aruncând în aer o cantitate uriașă de material radioactiv și schimbând pentru totdeauna soarta a mii de oameni și a unor întregi generații. Lumea a privit înspăimântată. Dar unii au ales să meargă mai aproape - nu cu utilaje, nu cu dozimetre, ci cu viori, acordeoane și cântece.

Puțini știu că, la mai puțin de doi ani de la tragedie, un grup de artiști din satul Costiceni, regiunea Cernăuți, a pornit spre zona de excludere cu un scop aparte: să aducă muzică acolo unde domnea tăcerea și frica.

În perioada 8–11 ianuarie 1988, colectivul Orchestrei de muzică populară „Izvoraș” din Costiceni, sub îndrumarea neobositului maestru Vladimir Șeremet, a susținut peste 10 spectacole de folclor românesc pentru lichidatorii consecințelor accidentului nuclear de la Cernobîl.

„Izvoraș” nu era un ansamblu oarecare. Născut în perioada interbelică din dragostea față de tradiție și față de pământul strămoșesc, colectivul purta în repertoriul său melodiile și cântecele populare care au trecut din generație în generație pe Valea Prutului. Tocmai această muzică - vie, caldă, omenească - a răsunat în căminele lichidatorilor care luptau, zi de zi, cu un dușman nevăzut.

Artiștii din Costiceni au concertat în mod special pentru militarii din districtele Kiev, Moscova, Subcarpatia și Odesa. Nu întâmplător - în ultimele două districte serveau numeroși etnici români, departe de casă, departe de familiile lor, dar nu departe de dorul după cântecul din sat. Pentru ei, melodiile aduse de „Izvoraș” au fost mai mult decât divertisment: au fost o îmbrățișare din partea locurilor natale.

Impactul gestului a fost profund. Muzica populară românească, interpretată cu suflet și pricepere, a readus o rază de lumină în inimile oamenilor copleșiți de epuizare, frică și incertitudine. Într-o zonă a tăcerii radioactive, cântecul a răsunat ca o mărturie a vieții.

Ceea ce face această poveste cu adevărat remarcabilă nu este doar frumusețea gestului, ci și curajul extraordinar pe care l-au dovedit membrii orchestrei. Zona de excludere de la Cernobîl nu era un loc sigur în 1988 — radiațiile nu dispăruseră, pericolul era real și prezent. Cu toate acestea, Vladimir Șeremet și colegii săi și-au pus sănătatea în pericol pentru a duce o rază de bucurie acolo unde era cea mai mare nevoie de ea.

Iată numele celor care au alcătuit această delegație:

- Vladimir Șeremet — conducătorul Orchestrei „Izvoraș" (vioară)

- Victor D. Captari — clarinet

- Victor Rotari — acordeon

- Ion M. Dogolici — contrabas

- Valeriu I. Cuciuc — țambal

- Ludmila G. Arcan — vioară

- Alexandra D. Panciu din Vancicăuți — vioară

- Mihai V. Captari — trompetă

- Dumitru V. Captari — contrabas

- Ghenadie V. Caba — clarinet

- Iurie S. Cioban din Șendreni — acordeon

- Vladimir I. Panciu din Vancicăuți — acordeon

- Andrei Colac — șeful Casei de Cultură din Costiceni

- Soliștii Valentina Colac, Iulia și Călin Bidașcu

- Moderatori: Iurie V. Vataman și Vadim V. Captari

Această pagină de istorie culturală și umană este relatată în cartea: „Toadere Captari: un veritabil rapsod de pe Valea Prutului (100 de ani de la naștere) - fenomenul muzical-artistic din Costiceni”, semnată de jurnalistul Sergiu Barbuța și publicată la Dorohoi, în 2023.

La 40 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, comemorăm nu doar o tragedie, ci și oamenii care au ales să răspundă cu umanitate. Lichidatorii care și-au riscat viața sunt eroi. Dar și artiștii au fost, în felul lor, eroi. Au înțeles că sufletul are nevoie de hrană chiar și în mijlocul catastrofei.

Astăzi, când Cernobîlul rămâne o rană vie în memoria colectivă, povestea orchestrei „Izvoraș” ne amintește că muzica populară românească a fost și va fi mereu mai mult decât un simplu spectacol - ea este identitate, reziliență și dragoste de oameni.

Valea Prutului

Mirele și mireasa cu nașii lor (Berestea, anii 50-60)

Orchestra de muzică populară „Izvoraș”, în incinta Casei de Cultură din Costiceni (anii 78-80)

Orchestra de muzică populară „Izvoraș”, în incinta Casei de Cultură din Costiceni (anii 78-80).
De la stânga la dreapta: Toadere Captari (vioară), Vladimir Dilion (vioară), Ion Sofronie (vioară), Vladimir Govornean (vioară), Victor D. Captari (clarinet), Vasile P. Vataman (vioară), Victor Baban (trompetă), Nelu Banari (nai), Vladimir Valcanescu (acordeon), Andrei Rața (contrabas), Victor Rotari (țambal)

Copiii din anii '80, la Grădinița „Ghiocelul” din Costiceni

Copiii din anii '80, la Grădinița „Ghiocelul” din Costiceni, regiunea Cernăuți

Copiii supraviețuitori ai foametei din anii 1946-1947 (Costiceni, anul 1947)

Copiii supraviețuitori ai foametei din anii 1946-1947 (Costiceni, anul 1947).
În fotografie sunt feciorii lui Vasile Șeremet - Serafim, Miahuț și Pintilie.

Din relatările lui Pintilie Șeremet despre foametea organizată de regimul sovietic:

„Mă numesc Pintilie Șeremet, m-am născut în 1939, în satul Pol-Vancicăuți (n.r: cătun al comunei Costiceni din regiunea Cernăuți). Am trăit foametea din 1946-1947 cu ochii unui copil de 7 ani.

Anul 1946 a fost secetos și roada a ieșit slabă. Da oamenii aveau strânse rezerve din anii dinainte. Erau într-una pregătiți pentru vremuri grele. După război, puterea sovietică a adus cotele astea obligatorii – trebuia să dai statului grâu, porumb, tot ce aveai. Prin amenințări și pedepse, ridicau pâinea de la săteni până la ultimul bob.

Au trimis prin sat oameni împuterniciți care vorbeau rusește. Veneau cu cozile de topor din sat – adică cu oameni de-ai noștri care slujeau puterea – și măturau tot ce găseau prin gospodării. Ei erau însoțiți de comsomoliști. Credeau ei că fac ceva bun pentru țară. Ne amenințau că ne duc în Siberia dacă nu le dăm ceea ce s-a recoltat.

Un vecin a spus celor de la sovietul sătesc că tata are ascuns pâine. Au venit și au scotocit prin toată gospodăria, prin fiecare colțișor. Da n-au găsit nimic și au plecat. Peste câtăva vreme, cineva de la primărie i-a spus tatei cum îl cheamă pe acel vecin care l-a pârât.

Lumea a început să moară mai mult iarna – mai ales cei cu mulți copii și oamenii care n-aveau rude să-i ajute.

Pe noi ne-a scăpat de la moarte vaca noastră, care dădea lapte, și pâinea pe care o ascunsese tata. Mama ne făcea „chir” – punea laptele la fiert și presura deasupra puțină făină de păpușoi. Am mâncat și „jom”. Fiecare fărmătură de mâncare o împărțeam cu grijă mare, să ajungă la toți”.

Ștefan Șeremet din Pol-Vancicăuți/Costiceni, alături de camarazii de arme (Primul Război Mondial)

Fotografie din perioada Primului Război Mondial (anii 1914-1918). În imagine apar patru bărbați îmbrăcați în uniforme militare și purtând căciuli tradiționale de tip papakha.

Unul dintre bărbați este Ștefan Șeremet al lui Gheorghe din Pol-Vancicăuți, Costiceni (situat în primul rând, cel din dreapta). Ceilalți trei bărbați din fotografie sunt camarazii săi de arme din aceeași localitate. Fundalul întunecat scoate în evidență figurile celor patru bărbați, care pozează cu o expresie serioasă, probabil reflectând vremurile grele ale războiului.

Ștefan Șeremet a fost soldat în Regimentul 13 Infanterie „Belozersk” (Armata Țaristă) și a murit în timpul „Ofensivei lui Brusilov”, fiind dat dispărut pe 18 august 1916, la hotarul dintre actualele regiuni ucrainene Ternopol și Liov.

Fotografia restaurată cu ajutorul IA

Rapsodul Toadere Captari din Costiceni, împreună cu frații săi

Rapsodul Toadere Captari (al doilea din stânga), împreună cu frații săi Nicu, Prohor, Vasile, Hariton și sora Alexandra (Costiceni, august 1957)

Familia Saca din Vancicăuți (anii 55-60)

O familie din Costiceni, județul Hotin (perioada interbelică)

Marina Bufteac cu strănepoata (satul Vancicăuți, anii 70)

Marina Bufteac (n.1905 - d.1999), fiica lui Sandu Apopi, cu strănepoata (satul Vancicăuți, anii 70)

Corul de elevi ai școlii din Vancicăuți (perioada sovietică)

Un grup de credincioși din satul Vancicăuți, alături de episcopul Teodosie (1946)

Un grup de credincioși din satul Vancicăuți (nordul Basarabiei), fotografiați alături de episcopul Teodosie (Eutimii Pavlovici Kоverninski) - primul ierarh (din perioada sovietică) instalat în februarie 1945 de Patriarhia Moscovei, pentru a conduce bisericile ortodoxe din nordul Bucovinei, nordul Basarabiei și Ținutul Herța, după retragerea Patriarhiei Române.
Fotografia datează din 1 noiembrie 1946.
Printre cei prezenți se află și Ioan Chiriac (primul bărbat din dreapta) — care, în anii '50, avea să îmbrace rasa preoțească, devenind preotul aceluiași sat.

Bucuria unei familii reunite, după ani de despărțire impusă de sârma ghimpată de la Prut

Bucuria unei familii reunite, după ani de despărțire impusă de sârma ghimpată de la Prut (Costiceni, anii ’60). Printre musafiri se numără învățătorul Anton Colac din Bajura-Darabani, refugiat în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Localnici din Berestea, nordul Basarabiei (anii 60)

Nuntă la Berestea, nordul Basarabiei

O fotografie de familie surprinsă în ziua cea mare — mirele și mireasa înconjurați de rude și prieteni. Chipurile serioase, costumele de sărbătoare și florile prinse la piept vorbesc despre o tradiție vie, despre bucuria simplă a unui moment care unește oamenii și leagă generațiile.

Preotul Nicolae Pisica, parohul bisericii din Costiceni, alături de dascăl și staroste (anii 20)

Preotul Nicolae Pisica, parohul bisericii din Costiceni, județul Hotin, între anii 1917-1929 (centru), dascălul Iacob Garbanovschi (dreapta) și starostele parohial Dumitru Lupoi (stânga).
Fotografia datează din anii 20 ai secolului XX.

Constantin Eremia, cu soția sa Vera, în fața gospodăriei lor din satul Dranița/Șendreni (1967)

Constantin Eremia (fiul lui Fiodor), cu soția sa Vera (fiica lui Simion Barbuța), surprinși în fața gospodăriei lor din satul Dranița/Șendreni, în anul 1967

Elevii din Costiceni, împreună cu diriginta Liuba V. Pascari-Rața

Elevii școlii din Costiceni, regiunea Cernăuți, împreună cu diriginta lor, Liuba V. Pascari-Rața (anul de învățământ 1975–1976)
Students of the school in Costiceni, together with their class teacher Liuba V. Pascari-Rața (academic year 1975–1976).
Учні Костичанівської школи разом із класною керівницею Люба В. Паскарь-Раца (1975–1976 навчальний рік).

O zi obișnuită la Costiceni, regiunea Cernăuți (perioada sovietică)

Doi bărbați într-o căruță trasă de cal, iar alături, un elev zâmbitor face cu mâna fotografului — o clipă simplă, dar plină de viață.

Începutul colectivizării la Vancicăuți, regiunea Cernăuți

Fotografia surprinde un moment din perioada colectivizării sovietice la Vancicăuți, regiunea Cernăuți. Imaginea prezintă un grup de bărbați și femei, îmbrăcați în haine de muncă și uniforme, reflectând transformările sociale și economice ale satului. Prezența unor tineri și a unor copii sugerează implicarea întregii comunități în noile structuri agricole colective.

Muzicanți din Costiceni, regiunea Cernăuți (anii 80)

Fotografia surprinde o formație de muzicanți ce a cântat la o nuntă din Costiceni.
Membrii formației, de la stânga la dreapta: Victor D. Captari (saxofon), Mitru Corețchi (acordeon), Ivan A. Sârbu (trombon), Ion Gorea (saxofon).

Un grup de tineri din Pol-Vancicăuți/Costiceni, alături de Toadere Captari (anii 50)

Taraful lui Toadere Captari din Costiceni, în vizită la Kiev (5 februarie 1956)

În perioada postbelică, una dintre primele apariții notabile pe scena națională al colectivului orchestrei „Izvoraș” a avut loc în anul 1956. Pe data de 5 februarie, orchestra virtuosului instrumentist a reprezentat regiunea Cernăuți la Concursul Republican al Colectivelor Amatoricești de Artă Muzicală, eveniment cultural desfășurat în orașul Kiev, capitala Ucrainei Sovietice.
De remarcat că atunci orchestra satului Costiceni a devenit laureată a concursului respectiv. Componența orchestrei în acea perioadă includea următorii instrumentiști, de la stânga la dreapta: Toadere Constantin Captari (vioară), Toadere Ion Captari (tropetă), Serghei Toadere Captari (mandolină), Grigore Anastas (acordeon), Andrei Toadere Rața (contrabas), un instrumentist ucrainean pe nume Chibici (țambal), Hariton Constantin Captari (vioară) și Vladimir Petru Zagorschi (chitară).

Taraful lui Toadere Captari pe bulevardul Hresciatic

Tineri din Vancicăuți și Cerlena, în jurul anilor 1955–1956

Tineri din Vancicăuți și Cerlena, fotografiați cu prilejul hramului satului Cerlena, în jurul anilor 1955–1956.

Muzicanți din Dinăuți, Berestea și Mălinești (anii 70)

Muzicanți din satele Dinăuți, Berestea și Mălinești, nordul Basarabiei (anii '70). Fanfara este compusă din opt bărbați care cântă la diverse instrumente de suflat, alături de care este nelipsit și toboșarul. Primul bărbat din stânga este Nicolae Dolghi (Berestea), iar bărbatul de după tobă este Nicu Tripăduș (Mălinești).
Imagine oferită de Daria Apopi.

Trei tineri din Tărăsăuți, județul Hotin (anii '30)

Trei tineri din Tărăsăuți, județul Hotin (anii '30). Fundalul prezintă un peisaj montan, cu copaci și păsări — un stil decorativ popular în studiourile fotografice din acea perioadă.

Corul de copii și tineret al satului Vancicăuți (anii 60)

Moșteniri vizuale de pe Valea Prutului.
Corul de copii și tineret al satului Vancicăuți, regiunea Cernăuți (anii '60).
Pe fotografie sunt surprinși zeci de copii și tineri îmbrăcați în costume populare românești tradiționale. Chipurile lor senine și ținutele autentice vorbesc despre o identitate culturală vie, păstrată cu mândrie chiar și în vremurile grele ale regimului sovietic. Acești copii erau români — pe atunci denumiți oficial „moldoveni”, o etichetă impusă de politica de deznaționalizare sovietică menită să șteargă conștiința națională românească.

Візуальна спадщина долини Пруту.
Дитячо-юнацький хор села Ванцичівці, Чернівецька область (1960-ті роки).
На фотографії — десятки дітей і молоді у традиційному румунському народному вбранні. Їхні світлі обличчя й автентичні строї свідчать про живу культурну ідентичність, яку зберігали з гордістю навіть у важкі часи радянського режиму. Ці діти були румунами — яких тоді офіційно називали «молдованами», ярлик, нав'язаний радянською політикою денаціоналізації з метою знищення румунської національної свідомості.

Visual heritage from the Prut Valley. The Children's and Youth Choir of the village of Vancicăuți, Chernivtsi region (1960s).
The photograph captures dozens of children and young people dressed in traditional Romanian folk costumes. Their bright faces and authentic attire speak of a vibrant cultural identity, proudly preserved even during the hardships of the Soviet regime. These children were Romanians — officially called "Moldovans" at the time, a label imposed by Soviet denationalization policy aimed at erasing Romanian national consciousness.

Tineri din Berestea interpretând piesa populară „Irodul” (anii '80)

Tradiții de iarnă din nordul Basarabiei. Tineri din Berestea interpretând piesa populară cu caracter religios „Irodul" (anii '80).
Fotografiile au fost realizate de Gheorghe Chiocalău, în gospodăria sa, și sunt oferite de Oleg Steț și Iuri Broslav

Зимові традиції північної Бессарабії. Молодь із c. Берестя виконує народну релігійну виставу «Іродул» (1980-ті роки).
Фотографії зроблені Георге Чіокалеу у його господарстві та надані Олегом Стецем і Юрієм Брославом.

Winter traditions from northern Bessarabia. Young people from Berestea performing the traditional religious folk play "Irodul" (1980s).
The photographs were taken by Gheorghe Chiocalău at his homestead and kindly provided by Oleg Steț and Iuri Broslav.

Isevea Rotari, Serafim Cocostârc și Costică Rotari - locuitori din comuna Costiceni (1934)

Anul 1934. Isevea Rotari, Serafim Cocostârc și Costică Rotari - locuitori din comuna Costiceni (satul Pol-Vancicăuți), județul Hotin.
Bărbații pozează în fața aparatului de fotografiat, putând costume elegante, cămăși albe și pălării de fetru, elemente ce reflectă stilul de îmbrăcăminte specific bărbaților din perioada interbelică.