Copiii supraviețuitori ai foametei din anii 1946-1947 (Costiceni, anul 1947)

Copiii supraviețuitori ai foametei din anii 1946-1947 (Costiceni, anul 1947).
În fotografie sunt feciorii lui Vasile Șeremet - Serafim, Miahuț și Pintilie.

Din relatările lui Pintilie Șeremet despre foametea organizată de regimul sovietic:

„Mă numesc Pintilie Șeremet, m-am născut în 1939, în satul Pol-Vancicăuți (n.r: cătun al comunei Costiceni din regiunea Cernăuți). Am trăit foametea din 1946-1947 cu ochii unui copil de 7 ani.

Anul 1946 a fost secetos și roada a ieșit slabă. Da oamenii aveau strânse rezerve din anii dinainte. Erau într-una pregătiți pentru vremuri grele. După război, puterea sovietică a adus cotele astea obligatorii – trebuia să dai statului grâu, porumb, tot ce aveai. Prin amenințări și pedepse, ridicau pâinea de la săteni până la ultimul bob.

Au trimis prin sat oameni împuterniciți care vorbeau rusește. Veneau cu cozile de topor din sat – adică cu oameni de-ai noștri care slujeau puterea – și măturau tot ce găseau prin gospodării. Ei erau însoțiți de comsomoliști. Credeau ei că fac ceva bun pentru țară. Ne amenințau că ne duc în Siberia dacă nu le dăm ceea ce s-a recoltat.

Un vecin a spus celor de la sovietul sătesc că tata are ascuns pâine. Au venit și au scotocit prin toată gospodăria, prin fiecare colțișor. Da n-au găsit nimic și au plecat. Peste câtăva vreme, cineva de la primărie i-a spus tatei cum îl cheamă pe acel vecin care l-a pârât.

Lumea a început să moară mai mult iarna – mai ales cei cu mulți copii și oamenii care n-aveau rude să-i ajute.

Pe noi ne-a scăpat de la moarte vaca noastră, care dădea lapte, și pâinea pe care o ascunsese tata. Mama ne făcea „chir” – punea laptele la fiert și presura deasupra puțină făină de păpușoi. Am mâncat și „jom”. Fiecare fărmătură de mâncare o împărțeam cu grijă mare, să ajungă la toți”.